#10August, studiu de caz în manipulare (și) prin comunicare

Sau când naivitatea DOARE!

Foarte pe scurt și la obiect.

Câteva repere conjuncturale:

Miting politic, sub un slogan de nereprodus – chit că și unele tinere (mămici) au găsit potrivit să-l aibă imprimat pe tricouri, purtate „cu mândrie”.

Miting politic sub care s-au reunit frustrări variate și care indica un vinovat, cu antipatie largă.

Foarte mulți oameni de bună-credință s-au raliat organizat – chit că nimeni nu și-a asumat oficial organizarea; de ce, oare?! -, în piața din fața Guvernului.

Grupuri de agitatori chitiți să facă dreptate cu… piatra, cu bordura, exaltați și de îndemnuri la „foc și sânge” de pe „rețele”.

Lucrurile degenerează… Majoritatea de bună-credință NU se desolidarizează, prin retragere spre izolarea agresorilor, ceea ce ar fi permis „extragerea” lor din mulțime. Se răspunde cu gaze lacrimogene (din dotare).

Punct culminant: agresarea a doi jandarmi, între care o femeie.

După somația și semnalele specifice de eliberare a locului faptelor, forțele de ordine intervin decis. Pe alocuri nejustificat de agresiv.

În raport cu desfășurarea acțiunii, ipotezele sunt la extreme: pe de o parte, tentativă de lovitură de stat; pe alta, reprimare premeditat brutală a unei manifestații pașnice.

Spre stabilirea deznodământului, se deschide dosar.

În urma cercetărilor, concluzia este că niciuna din ipoteze nu stă în picioare juridic.

Pe linie ierarhică, sub presiune publică, soluția e contestată. Se ajunge la instanță. Instanța decide că soluția e CORECTĂ.

Rămân de cercetat actele de agresiune individuale, de către autoritatea în măsură să o facă, Parchetul Militar.

Independentă să fie, dar… prea independentă NU se poate!

De unde atâta tulburare „prin sferele înalte”?!

În context:  ne reamintim că este vorba de un miting politic; împotriva partidului atunci la conducere, azi în opoziție.

Unii participanți direcți sau beneficiari ai mișcării oamenilor nemulțumiți, sunt azi, în alianță, „la butoanele oficiale”. Care… „dau „reject”?

Soluția instanței nu le convine și nu ezită să afirme public. Să atace frontal decizia.

O parte din publicul participant atunci, deși a realizat că a fost „masă de manevră”, tot nemulțumit e, evident! Celorlați, încă solidari cu cauza, soluția le realimentează frustrarea.

De fapt, ce i-ar mulțumi? Să fie condamnați politicieni din opoziție și coordonatori ai forțelor de ordine care ar fi acționat abuziv, ilegal.

Este foarte complicat într-o stare de surescitare emoțională, pe fondul convingerii că ai dreptate și ai fost nedreptățit, că ai suferit, să accepți că adevărul legal poate fi DIFERIT de adevărul tău.

La momentul respectiv aveai opțiunea de A TE RETRAGE din mulțime LA TIMP! Îți exprimasei nemulțumirea vreme de câteva ore, ai văzut cu ochii tăi că se petrec lucruri ce NU au de-a face cu un miting pașnic, simțisei în aer gaz lacrimogen cu care s-a răspuns la pietre….

Ce mai puteai aștepta? De exemplu, să mai protestezi câteva ore sau să se întâmple ceva spectaculos; SĂ FII ACOLO, să prinzi în direct / să transmiți și altora live. Erai participant(ă) la un eveniment intens mediatizat, cu o aură de… cool! O reușită a marketingului politic.

Se putea întâmpla ceva spectaculos în afara unei confruntări?! Plutea în aer, odată cu mesajele de eliberare a pieței. Pentru unii, abia acest moment a fost semnalul că a meritat prezența. Dar erau pregătiți?

Când naivitatea doare!

La cât de conectați prin rețele sociale, neștiutori nu putem spune că suntem. Uneori naivi, da. Și (de cele mai multe ori) subiectivi.

Suntem la curent cu inabilitățile, lipsa de reacție corectă sau de măsură – în sens fie prea lax, fie exagerat, a unora din cei responsabili cu ordinea și siguranța noastră ca cetățeni; ca oameni simpli.

Ne e încă proaspăt în minte episodul cu bunicuța ce vindea pătrunjel care a fost „săltată de poliție”, ca și, mai de curând, cel cu vânzătoarea de ghiocei tratată ca un om-pericol-public….

Ce urmează, ne e mai… îndepărtat. Pentru generațiile sub 30, ceva… SF!

Atunci, într-un sistem represiv

În comunism, necredința în ideologia specifică și, mai ales, credința în Dumnezeu erau INFRACȚIUNI. Cei „vinovați” erau urmăriți, condamnați, iar apoi umiliți, torturați sau chiar uciși în temnițe. Pentru CREDINȚĂ și neîmpărtășirea ideilor unora, transpuse în mecanisme ce au atins toate palierele: politic, economic, cultural etc. S-ar fi vrut insinuate în gândirea și trăirea intimă ale oamenilor. Din lumești rațiuni, unii se prea poate să fi fost cuceriți de ele. NIMIC, însă, nu justifică ceea ce unii oameni au făcut împotriva unor semeni.

Tulburătoare seninătatea cu care au înțeles să își justifice atitudinea și comportamentul: își exercitau atribuțiile; erau plătiți pentru asta.

„Ordinul se execută, nu se discută!” e refrenul unor minți tulburi; nu poate fi integrat fără discernământ. Se prea poate ca unii să fi ordonat, dar, în ipostaza de executant potențial, chiar ești absolvit de conștiință, de minima umanitate?!

Acum, în democrație

Revenind la zilele noastre, să presupunem că au existat comenzi „de sus”…, de undeva, de oriunde. Dacă erau în afara legii, DE CE AU FOST EXECUTATE?! Iar dacă, totuși, au fost, executanții sunt absolviți?

Există ceva sau cineva, în viața privată sau în exercitarea unei profesii, care să ne absolve de RESPONSABILITATEA de a fi UMANI?! Personal consider că doar singuri putem „abdica” de la înalta demnitate umană. Din ce motiv, sub ce scuză, nu îmi doresc să mă gândesc.

Dacă alte lucruri poate i-au preocupat mai puțin, prioritatea pentru cei „la comandă”, indiferent cine, cu siguranță a fost LIMITA LEGII. în democrație. se joacă după alte reguli. Că între cei „la execuție” s-a făcut exces de zel, din lumești (mai greu de justificat, totuși posibile) motive, este clar.

Că s-a procedat/acționat în termenii legii, a stabilit autoritatea care a investigat și a confirmat (definitiv) instanța îndrituită.

Foști participanți la miting, actualmente la conducere, evident că nu-s mulțumiți. La fel și cei care au suferit, și din naivitate sau o greșită evaluare a situației. Cei dintâi fac presiuni, și sub argumentul numărului de plângeri penale ale participanților (a existat un „model” ce a circulat pe rețele sociale și care trebuia doar completat cu date personale), și mediatic.

Cât ține de comunicare, din clasarea parțială, s-a indus publicului larg, nefamiliarizat cu terminologia juridică, ideea că „dosarul a fost îngropat”. Cei care au mizat pe acest mesaj, își trădează dezinteresul față de EXACT cei mai afectați de intervenția cu asupra de măsură a unor reprezentanți ai forțelor de ordine. Deși cercetarea acestora are curs liber, câtă vreme nu servește interesului primar, este NERELEVANTĂ?

O serie întreagă de clișee asociate a fost reactivată în context. Obișnuita comunicare prin răstălmăcire specifică marektingului politic.

Lipsa de coerență a celor care critică soluțiile juridice e atât de flagrantă, încât exemplificarea ar fi superfluă pentru cine a avut cât de mică tangență cu acest subiect.

O învățătură de minte, ca public larg, sper că am luat: să nu ne aventurăm în ițele abil întinse de politicieni. Nu sunt între lucrurile pentru care merită să inhalăm, fie și de la distanță…. aer alterat.

Carmen Orzea, consultant comunicare

Categorii: Teme de reflectie | Semn de carte | Urmareste comentariile |