Comunicarea controversata: pana unde si cu ce pret?

 

 

united colorsSpuneam intr-un articol publicat anterior, Trivializand publicitar sarbatorile, ca “atunci cand creativitatea este discutabila, cam orice mijloc poate trece drept ingenios”, iar in introducerea lui – parafrazand o zicere cunoscuta, ca “alergand dupa spirit, poti prinde kitsch-ul”.

 

Dupa cum, intre primele referiri despre comunicare, am vizat mesajul ingenios si o forma in care poate fi exprimat cat se poate de sugestiv: caricatura (LOTcomm&Partners crede in impactul mesajului… ingenios).

 

Temele sensibile – intre care religia, violenta, sexul, sunt zone predilecte pentru astfel de mesaje. Pentru comunicare. Iar publicitatea, campul cel mai “exploatat”. Unele companii (ex. ilustrat) au un intreg istoric de profil.

Pentru alte cateva exemple in acest sens, accesati site-ul postului american CNBC (The most controversial – and effective – ads ever?)

 

Toate aceste teme ne sunt familiare, pentru ca tin de noi si/sau de mediul in care traim. De viata obisnuita. Ne raportam la ceva in ce credem sau nu. Agresam poate – intr-o forma sau alta (de la limbaj, la acte violente propriu-zise), sau suntem, eventual, agresati. Ne manifestam si la nivel de instinct(e) primar(e).

 

Daca ne sunt comune, atunci de ce sunt sensibile?

Pentru ca perceptia si raportarea la ele sunt diferite.

 

De ce predilecte?

Pentru ca “zgandaresc”.

 

De ce “ar zgandari”?

Pentru efect, impact. Ne-am cam obisnuit cu toate. Suntem relativ desensibilizati. Asa incat “controversa” (in cel mai inalt grad) devine “arma sigura”.

 

Cu ce pret?

De multe ori, acela al “detronarii” valorilor, idealurilor. Am trivializat sau trivializam cam tot. Si mai toate s-au banalizat sau si-au pierdut esenta: divinul, iubirea, familia traditionala, libertatea autentica, responsabilitatea, respectul reciproc, bunul simt (ce-or mai fi si astea?)

In “lumea noastra cea civilizata”, jonglam relaxat cu si intre ideologii, religii, parteneri (uneori de acelasi sex), suntem iresponsabil de liberi, indiferenti la celalalt (daca nu cumva, de-a dreptul agresivi). In alte lumi, culturi, raportarea este diferita.

 

Daca nu altceva, bunul simt ar fi bine sa ne fie reper in exprimare (si in manifestari, desigur). Numai ca, intr-atat am jonglat si jonglam cu toate, incat nu mai prea stim ce vrea sa zica. Asta, daca ne intereseaza.

Ma refer, evident, la comunicare. O abordare mai larga, mai complexa si profunda a lucrurilor de acest gen, in contextul tragediei din Franta, am gasit in articolele: Scuze, dar eu nu sunt Charlie! si A nu fi Charlie: O (ultima) lamurire

O singura fraza in acest sens: daca nu le acceptam (eventual nu reusim sa le si respectam) la propriu, avem nevoie macar ipotetic de (niste) repere pe care “sa nu le luam in ras”. Nu cred ca putem trai frumos (si nici macar normal) prin indiferenta fata de celalalt. Nu putem comunica – in adevaratul sens al cuvantului, iar comunicarea in adevaratul sens al cuvantului e legata de comuniune (un deziderat al lumii moderne sau simplu slogan?), cand suntem in pseudo-dialog. Si nici nu prea suntem civilizati, cata vreme ridiculizam. Din simplul motiv ca NU PUTEM RIDICULIZA ORICE! PE ORICINE! In mod absolut firesc, pentru ca nu putem accepta ridiculizarea celui, celei, celor pe care il/o/ii/le iubim. Sau respectam. A ceea ce da sens vietii noastre. Orice ar fi acel ceva. A ceea ce impune decenta. 

Mi-au venit in minte mai multe exemple in acest sens. Pe cel mai “tare”, l-am cules, insa, dintr-un articol al domnului Racu:

 

mă tem că, dacă ar fi să mă identific cu adevărat cu Charlie, atunci ar trebui să fac și eu ce a făcut Charlie, adică să mă duc la Ambasada Franceză cu o pancartă pe care să desenez cadavrul lui Charlie într-o ipostază degradantă de natură sexuală și să scriu pe ea o insultă grobiană la adresa memoriei răposatului (în paranteză fie spus, chiar dacă acceptăm ideea că Mahomed n-a fost profet iar Iisus n-a fost Fiul lui Dumnezeu, rămân oricum niște oameni care au lăsat în urma lor două mari civilizații și milioane de oameni care s-au identificat moral-afectiv cu ei mai puternic chiar decât s-au identificat cu proprii lor părinți), totul în numele libertății de exprimare. 

 

Nu neparat pentru a incheia intr-o nota optimista, cred ca e bine si important sa radem, sa ne punem intrebari si sa incercam sa gasim raspunsuri. Poate, uneori, tocmai controversele ne sunt utile in acest sens. Pana unde putem rade sau face misto? Daca nu ne pasa, suntem, oare, dispusi, pregatiti pentru pretul… suprem chiar?! Il merita?

 

Am descoperit la 2 caricaturisti romani (Alexandru Lincu si Costel Patrascan), modalitati – dupa reperele noastre, creative, ingenioase, de impact si decente de comunicare pe teme sensibile. Cu siguranta am gasi si la alti caricaturisti. Poate intr-un articol viitor ne vom opri si la cateva exemple de creativitate, ingeniozitate, impact SI decenta in reclame 😉 Propuneri?

 

E posibil sa fiti de alta parere (tocmai pentru ca sunt teme sensibile). Va invit sa o exprimati.

ita

popa

declaratia

rasism

in mar

 

Carmen Orzea, PR Strategist

Categorii: Imagine, comunicare | Semn de carte | Urmareste comentariile | Comenteaza | Trackback URL |

Adauga un comentariu

Tu ce parere ai?
  1. *
  2. *
  3. *
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days