Încercări lămuritoare într-o situație de criză generalizată, în derulare

O criza generalizata de INCREDERE!

Delimitam in urma cu putina vreme ceea ce am denumit drept „5 erori majore in comunicare”. Pe scurt:

  1. informatia RASTALMACITA/ dubla masura
  2. CONFUZIA (intentionata?) intre informare si promovare, intre stire si opinie
  3. LIPSA ECHILIBRULUI in comunicare
  4. MIZA exagerata pe EMOTIE
  5. separarea / polarizarea si STIGMATIZAREA unei / unor categorii de oameni  

Nu le-am dezvoltat la acel moment, intrucat imi par suficient de sugestive prin ele insele.

Un text recent al unui coleg de bransa, un text plin de cuvinte tari ce duce „stigmatizarea” la nivel „profesional”, m-a determinat insa sa o fac. Pentru ca m-a surprins acest tip de abordare, din doua motive:

Primul: oamenii din comunicare sunt, in general, atenti cu cei care – intr-un moment sau altul, in mai multe chiar -, pot reprezenta ceea ce denumim „public tinta”; sunt rezervati cu etichetele; sunt mai „senzitivi” in general la lumea din jur, care, analizata in detaliu, este fundamentul unor premise, concluzii si „materia prima” pentru strategii, tactici, tehnici in atingerea obiectivelor de comunicare, implicit, ale unui business, ale unei institutii sau organizatii.

Cel de al doilea: oamenii din comunicare sunt eventual „extremisti” doar in materie de… creativitate, non-conformism, ceea ce si presupune o gandire degajata, aerisita, capacitatea de a iesi din limitele proprii macar „in vizita”: daca nu pentru a accepta, macar spre a asculta si – pe cat posibil -, a intelege abordari diferite.

(Sunt si doua motive pentru care textul acestui coleg nu ma suprinde, dar, fiind mai putin relevante, le pastrez pentru mine.)

Problema de fond cea mai accentuat conturata este cea de incredere.

Si cam are motive. Intrebarea este doar in ce masura este premeditat intretinuta.

Studiu de caz: vaccin presupus (si de dorit!) a fi solutia pandemiei. Macar a „temperarii” acesteia.

Un considerabil aport la starea de neincredere il are comunicarea inadecvata.

I) In varianta optima, spre a indeparta orice suspiciune rezonabila, cercetatorii si producatorii e/ra important sa prezinte public datele referitoare la acest produs dezvoltat si sa raspunda la intrebarile care au numitor comun la nivel global; doar cateva sunt mai nuantate…local.

II) In lumea comunicarii instantanee, au putut / pot fi transmise diverse evenimente (de la nunti si…. inmormantari regale, la competitii sportive sau concerte, de exemplu), in schimb, informatiile care intereseaza pe TOATA lumea, raman chestiuni de laborator si „politici interne” ale companiilor, de acorduri intre acestea si autoritati sau tari propriu-zise.

La un moment dat a fost publicat un prospect in cateva zeci de pagini, care a ridicat mai multe intrebari decat sa ofere raspunsuri.

III) Dupa exemplul care noua, romanilor, ne este familiar, cel mai convingator argument in privinta sigurantei era vaccinarea in direct a cercetatorilor insisi si a producatorilor vaccinurilor. In schimb, s-a preferat o mascarada cu politicieni si personaje publice. Intre ele, la noi cel putin, mesajele scrise de altii spre a fi recitate de niste medici altfel respectabili si, oricum, istoviti de solicitarile publice dincolo de cele medicale propriu-zise, invariabil incheiate cu dorit-convingatorul: „Si eu ma vaccinez!”

IV) Fireasca era asumarea de catre companii a situatiilor nedorite asociate administrarii vaccinului. In schimb, ceea ce s-a intamplat a fost acceptarea de catre decidenti a unei clauze prin care sunt exonerate de consecintele oricarui asemenea incident.

V) Informatia curata, obiectiva – de la ceea ce se stie despre virus, la remedii posibile, compozitie vaccin, mecanism de actiune expus in limbaj accesibil persoanelor care NU sunt familiarizate cu termeni medicali (da, SE POATE!), centralizarea si comunicarea posibilelor efecte secundare, din partea PUTINILOR SPECIALISTI PROPRIU-ZISI, a fost „inlocuita” cu opinii ale unor medici avand specializari complementare. Sau nici macar. A rezultat un „haos comunicational…profesionalizat”. Evident ca opiniile tot isi puteau gasi loc, dar de vreme ce comunicatorii oficiali schimba mesajele de pe o zi pe alta si chiar se contrazic in ceea ce transmit….

VI) A existat apoi marea intrebare referitoare la faptul ca medicamentele existente, accesibile (implicit ca pret) sunt expediate in umbra, presiunea fiind pe „internationalizarea vaccinului”.

VIII) De la sfarsitul anului 2019, cadrul care a fost alimentat are o trasatura comuna: cultivarea, intretinerea FRICII. Or, pe asa fond, functiile cognitive (superioare) sunt aproape suspendate. Gasesti justificari pentru „panica la raft”, pentru disperarea aprovizionarii cu… orice! Este in gena noastra sa luptam pentru supravietuire. A trai la inaltimea conditiei umane e un pic mai complex, mai greu. Viata demna, la nivel inalt, nu e tocmai… reflex. Tine de asumare a conditiei superioare pana la stadiul din care sa devina… firesc al vietuirii.

VII) Senzatia de absurd a fost amplificata de reactia unor medici confruntati cu studii si argumente din practica unor colegi din alte tari privind eficienta si siguranta unor asemenea medicamente, cum ca „nu exista proceduri si protocoale medicale” (Oare de cat timp e nevoie spre a fi aprobat ceva CONFIRMAT, fie si prin comparatie cu ceva in stadiu „experimental”?! Sau, mai exact: de ce trebuie sa fie asta o problema??) Revenim la vechea „tara”: avem solutii, dar ne impiedicam de o semnatura. Pana la urma… daca poti salva un om, de ce ai ocoli maniera incercata si validata de altii, cu argumentul ca „nu ai semnatura necesara”?! Ce te impiedica sa o soliciti? E mai etic (medical) sa invoci semnatura decat sa salvezi o viata?! In schimb, in campania zis de informare, in fapt de promovare, s-a trecut fara zabava peste Ordinul Ministerului Sanatatii referitor la Normele pentru evaluarea si avizarea publicitatii la medicamentele de uz uman. Haideti sa acceptam ca e o situatie exceptionala si de comunicare. Dar salvarea vietii unui om este o situatia exceptionala ORICAND!

IX) Frica de boala si moarte intretinute prin raportari specifice zilnice au trecut in cealalta extrema: entuziasmul vaccinului. Am intalnit spoturi si campanii de promovare care sunau aproape ca reclamele la… bere. O alta greseala in comunicare. O comunicare in care informarea e important sa fie echilibrata, transparenta, onesta! Sigur ca emotia a fost intotdeauna „cheia” persuasiunii, dar asta in joaca publicitara cu produse si servicii non-vitale!!

Au circulat si circula inca tot felul de ipoteze, mai mult sau mai putin fanteziste.

X) Cel mai grav mi se pare ca, asemenea unor campanii electorale, oamenii – altfel TOTI in aceeasi situatie, unii, e drept, mai vulnerabili dintr-un motiv sau altul -, au fost separati in tabere „pro” si „contra”. Etichetele nu au intarziat sa fie aplicate. Personal, cel mai mult m-a afectat sa remarc acest lucru la un om care, teoretic, este mai atent la „etichetari” ce coincid cu „stigmatizarea”.

Stand drept si judecand tot drept, situatia poate fi privita pozitv din ambele tabere.

Cei care isi doresc si se vaccineaza, pot fi apreciati pentru… curaj, oricare ar fi resortul lui: frica de boala, increderea in remediu. Dintr-un reflex de auto-flatare, avem tendinta de a ne atasa unui argument subiectiv: responsabilitatea fata de celalalt. In fapt, vaccinul este in esenta o modalitate de auto-protejare. Cei vaccinati pot dezvolta boala – chiar daca, se spune, forme mai usoare, implicit e posibil sa o transmita; poate chiar in lipsa unor simptome.

O dovada de reala responsabilitate fata de aproapele din partea celor doritori e/ra nu afisarea de mesaje pe retele sociale, ci acordarea de prioritate persoanelor vulnerabile si din categorii „critice” la nivel social. In schimb, s-a practicat – uneori si cu titlu de glorie in privinta reusitei, cautarea de „scurtaturi PCR” in atingerea obiectivului ultim: accesul la vaccin „peste rand”. (PCR – explicit pentru cei mai tineri = Pile-Cunostinte-Relatii).

Un argument rasucit al „taberei pro” militante este ca persoanele care manifesta rezerve sau chiar se opun sunt retrograde, conspirationiste, obscurantiste… Iata cum in anumite conditii „dreptul la cercetare” se suspenda! Pana deunazi, persoanelor religioase li se reprosa ca se incred orbeste, implicit ca ratiunea le este deficitara… Iata cum cei mai ferventi adepti ai vaccinarii, „oameni ai sec.XXI”, moderni, civilizati imbratiseaza cat se poate de firesc… credinta: credinta in vaccin.

Cei care nu isi doresc sa fie vaccinati, de partea lor, pot fi apreciati pentru generozitate, fie si colaterala, nefiind concurenta pentru doritori; cu atat mai mult cu cat dozele de vaccin sunt insuficiente momentan, organizarea lasa mult de dorit, iar autoritatile au o constanta atat in actiuni cat si in comunicare: bulversarea!

Categorii: "Crize de comunicare" si gestionarea lor | Semn de carte | Urmareste comentariile |