Metamorfozele „brand”-urilor in lupta pentru identitate, pozitionare (II)

Si mici incidente pe parcurs…

Clinica Santé: inca bajbaie in comunicarea identitatii

 

Schimbam scenariul si regia, pastram… aceeasi fascinanta actrita. Maia Morgenstern incepe un monolog ce transmite ideea ca recomandarile altora ne pot duce in eroare, aducandu-ne surprize neasteptate (implicit in materie de pret). Cateodata mai fac greseala de a-i lasa pe altii sa aleaga in locul meu… (cum ar fi la restaurant, cand mergi pe alegerea ospatarului). Ei, cand e vorba de sanatate, e esential sa faci alegerea cea mai buna si… sa te bazezi pe tine insuti/insati, ne spune pe sleau, convingator. In final nu ezita (insa) sa ne recomande clinica cu pricina. Si-acum, ce sa intelegem: sa luam in calcul (/serios) sau nu recomandarea? 😉

Pe care din ele? 😀

 

Enel.ro – greu cu digitalizarea all-in-one

 

Inspirata ideea de a atrage e-generatiile, familiarizate cu virtualul pana la a se identifica cu el, in ajutorul celor mai „pe traditional, asa”, pentru a se descurca cu aplicatiile si platile online confortabil si in siguranta. Numai ca, pe fondul unor imagini cu oameni reali, textul e prea putin adaptat (a se citi si: prea putin credibil). Ca bunicii pot prelua, din zbor (a se citi si: dupa ureche), expresiile tinerilor – preluate de acestia insisi direct din engleza -, foarte posibil. Dar ca bunicutelor le-ar iesi si spelingu‘ e un pic cam mult.

Am fi zambit complice la cuvantul „falău”, de exemplu, imaginandu-ne-o si pe cea mai simpatica (si virala!) bunicuta, cea a lui Mircea Bravo – Tanti Lenuța, daaaaa!!! -, cooperand complice cu nepotul nazdravan… in lupta cu digitalizarea. Cand, insa, vreunei bunicute i se asociaza impecabil: „follow”, hmmm!! In consecinta, aplaudam doar ideea in sine. Tot e ceva pentru o companie maaaare si… taaaare rigida in comunicare pana mai deunazi…

 

Mastrelle pariaza, Uractiv Forte… reconfigureaza

Daca pariaza insistent pe magia rromanesca cu Mastrelle Flora Plus, Fiterman Pharma ridica stacheta – la nivel de intelligence 😎 prin Uractiv Forte. Produs delicat pentru situatii delicate. S-a gasit o solutie eleganta. Evident/a cu atat mai mult, cu cat ruleaza in paralel cu campania pentru un produs oarecum din aceeasi categorie, dar in cazul caruia limbajul este atat de „tare si uscat”, incat nici suava domnita-reper sau ideea ca este sigur de folosit si de catre femei insarcinate nu-l mai poate salva.

O fi eficient, dar putea fi eficient si in mod elegant. Macar ceva mai subtil. Doar suntem in „zodia relaxarii”.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vezi si partea I (Metamorfozele… Farmaciile Dona, Clinica Sante, Sano Spark… si altele)

Carmen Iulia Orzea, consultant comunicare

Categorii: Imagine, comunicare | Semn de carte | Urmareste comentariile |