Lumea (si a comunicarii, marketingului, publicitatii) dintr-o perspectiva diferita

Din punct de vedere uman – in general vorbind – si profesional, in particular…

www.luminiincetate.ebloguri.ro

din febr

Despre si pentru… altfel de oameni:

  • care vor sa fie ei insisi, nu sa se antreneze pe diverse cai si prin diverse mijloace pentru a fi mai credibili in ce vor sa para;
  • mai discreti, nu zbatandu-se pentru a prinde prim-planul;
  • mai preocupati de fond, decat de “machiaj”.

Dintre randuri..

Lumea imaginii – o lume lipsita de continut

De sub preocuparea – chiar “obsesia” uneori, a imaginii, cu atat mai mult de sub “stridenta” – intr- un fel, in altul sau mai multe, “tipa” lipsa de.. continut. Ca sa nu mai spun ca si atrage atentia asupra ei.

Inregimentat, consumator si trist?

Din picioare pana-n cap si din cap pana-n picioare, pe parti – luate si separat, si impreuna, omul zilelor noastre e un „agregat de nefericire”. Sau e determinat sa creada astfel, pentru ca un om multumit si firesc, un om rational, cu atat mai mult un om cu adevarat implinit, nu e un consumator interesant, receptiv, usor de “aburit”cu imagini, vorbe goale si promisiuni desarte.

Ce-o fi mai descumpanitor?

  • sa accepti o lume “pe care n-o poti schimba”, acceptand-0, desi pari a nu fi impacat cu ea,
  • sa nu faci ceea ce tine de tine pentru ca lumea sa fie “macar putin mai altfel” sau
  • sa te autoamagesti cu gandul ca lumea asta, “a ta”, e in regula sa fie si cea a copiilor?

 

Info: Carmen Orzea, PR Strategist

Categorii: Activitati, proiecte culturale, Imagine, comunicare | Comments Off on Lumea (si a comunicarii, marketingului, publicitatii) dintr-o perspectiva diferita

Comunicare neinspirata pe bani multi. Foarte multi!

jubliaExemplu: Jublia, Tackle it sau Fight it! (un fel de: “Si lupta, si.. da-i!”)

E cat se poate de evident ca a existat entuziasm, amuzament chiar, din partea celor care au realizat-o, au avizat-o, au platit-o.

Numai ca, de data aceasta, telespectatorii-potentiali clienti n-au fost de aceeasi parere. Dimpotriva. Iar cand publicul “te faulteaza”, nu doar ca arbitrul n-are ce face, dar te retragi singur “cu coada intre picioare” cum se spune.

Caci, tocmai despre picioare e vorba. Mai exact, despre ciuperca piciorului. D’oh!

 

[Click pe imagine ca sa vezi produsul in actiune :D!]

 

Intre cele mai scumpe minute de publicitate in America, sunt cele “gazduite” de pauzele finalei la fotbal american, Super Bowl.

O companie din sanatate (Valeant Pharmaceuticals) si-a spus ca da lovitura de gratie, desi avea picioarele ranite 🙁 

Publicul n-a empatizat cu gelul salvator (Jublia). Nu i-a placut nici vocea din off, nici textul copywriter-ului si, cu siguranta, nici  ideile de mancarimi, intepaturi, senzatie de arsura, basici, pe care produsul le poate cauza. “Precum reclama”, au declarat criticii din publicitate. Statisticile din social media sunt si mai triste. Nu le citam, in schimb sugeram:

Nu incercati asa ceva pe propria piele! La comunicatori ne referim 😉 Efectele secundare in comunicare pot fi mai grave decat cele ale produselor.

Sau, daca sunteti de parere ca si publicitatea negativa tot awareness se cheama, indrazniti! Cand iti este insuportabil sa fii “anonim”, sa fii antipatic e deja… curat-strategie, neicusorule!

 

Categorii: Greseli in comunicare | Comments Off on Comunicare neinspirata pe bani multi. Foarte multi!

Comunicarea controversata: pana unde si cu ce pret?

 

 

united colorsSpuneam intr-un articol publicat anterior, Trivializand publicitar sarbatorile, ca “atunci cand creativitatea este discutabila, cam orice mijloc poate trece drept ingenios”, iar in introducerea lui – parafrazand o zicere cunoscuta, ca “alergand dupa spirit, poti prinde kitsch-ul”.

 

Dupa cum, intre primele referiri despre comunicare, am vizat mesajul ingenios si o forma in care poate fi exprimat cat se poate de sugestiv: caricatura (LOTcomm&Partners crede in impactul mesajului… ingenios).

 

Temele sensibile – intre care religia, violenta, sexul, sunt zone predilecte pentru astfel de mesaje. Pentru comunicare. Iar publicitatea, campul cel mai “exploatat”. Unele companii (ex. ilustrat) au un intreg istoric de profil.

Pentru alte cateva exemple in acest sens, accesati site-ul postului american CNBC (The most controversial – and effective – ads ever?)

 

Toate aceste teme ne sunt familiare, pentru ca tin de noi si/sau de mediul in care traim. De viata obisnuita. Ne raportam la ceva in ce credem sau nu. Agresam poate – intr-o forma sau alta (de la limbaj, la acte violente propriu-zise) sau suntem, eventual, agresati. Ne manifestam si la nivel de instinct(e) primar(e).

 

Daca ne sunt comune, atunci de ce sunt sensibile?

Pentru ca perceptia si raportarea la ele sunt diferite.

 

De ce predilecte?

Pentru ca “zgandare”.

 

De ce “ar zgandari”?

Pentru efect, impact. Ne-am cam obisnuit cu toate. Suntem relativ desensibilizati. Asa incat “controversa” (in cel mai inalt grad) devine “arma sigura”.

 

Cu ce pret?

De multe ori, acela al “detronarii” valorilor, idealurilor. Am trivializat sau trivializam cam tot. Si mai toate s-au banalizat sau si-au pierdut esenta: divinul, iubirea, familia, libertatea autentica, responsabilitatea, respectul reciproc, bunul simt (ce-or mai fi si astea?)

In “lumea noastra cea civilizata”, jonglam relaxat cu si intre ideologii, religii, parteneri (uneori de acelasi sex), suntem iresponsabil de liberi, indiferenti la celalalt (daca nu cumva, de-a dreptul agresivi). In alte lumi, culturi, raportarea este diferita.

 

Daca nu altceva, bunul simt ar fi bine sa ne fie reper in exprimare (si in manifestari, desigur). Numai ca, intr-atat am jonglat si jonglam cu toate, incat nu mai prea stim ce vrea sa zica. Asta, daca ne intereseaza.

Ma refer, evident, la comunicare. O abordare mai larga, mai complexa si profunda a lucrurilor de acest gen, in contextul tragediei din Franta, am gasit in articolele: Scuze, dar eu nu sunt Charlie! si A nu fi Charlie: O (ultima) lamurire

O singura fraza in acest sens: daca nu le acceptam (eventual nu reusim sa le si respectam) la propriu, avem nevoie macar ipotetic de (niste) repere pe care “sa nu le luam in ras”. Nu cred ca putem trai frumos (si nici macar normal) prin indiferenta fata de celalalt. Nu putem comunica – in adevaratul sens al cuvantului, iar comunicarea in adevaratul sens al cuvantului e legata de comuniune (un deziderat al lumii moderne sau simplu slogan?), cand suntem in pseudo-dialog. Si nici nu prea suntem civilizati, cata vreme ridiculizam. Din simplul motiv ca NU PUTEM RIDICULIZA ORICE! PE ORICINE! In mod absolut firesc, pentru ca nu putem accepta ridiculizarea celui, celei, celor pe care il/o/ii/le iubim. Sau respectam. A ceea ce da sens vietii noastre. Orice ar fi acel ceva. A ceea ce impune decenta. 

Mi-au venit in minte mai multe exemple in acest sens. Pe cel mai “tare”, l-am cules, insa, dintr-un articol al domnului Racu:

 

mă tem că, dacă ar fi să mă identific cu adevărat cu Charlie, atunci ar trebui să fac și eu ce a făcut Charlie, adică să mă duc la Ambasada Franceză cu o pancartă pe care să desenez cadavrul lui Charlie într-o ipostază degradantă de natură sexuală și să scriu pe ea o insultă grobiană la adresa memoriei răposatului (în paranteză fie spus, chiar dacă acceptăm ideea că Mahomed n-a fost profet iar Iisus n-a fost Fiul lui Dumnezeu, rămân oricum niște oameni care au lăsat în urma lor două mari civilizații și milioane de oameni care s-au identificat moral-afectiv cu ei mai puternic chiar decât s-au identificat cu proprii lor părinți), totul în numele libertății de exprimare. 

 

Nu neparat pentru a incheia intr-o nota optimista, cred ca e bine si important sa radem, sa ne punem intrebari si sa incercam sa gasim raspunsuri. Poate, uneori, tocmai controversele ne sunt utile in acest sens. Pana unde putem rade sau face misto? Daca nu ne pasa, suntem, oare, dispusi, pregatiti pentru pretul… suprem chiar?! Il merita?

 

Am descoperit la 2 caricaturisti romani (Alexandru Lincu si Costel Patrascan), modalitati – dupa reperele noastre, creative, ingenioase, de impact si decente de comunicare pe teme sensibile. Cu siguranta am gasi si la alti caricaturisti. Poate intr-un articol viitor ne vom opri si la cateva exemple de creativitate, ingeniozitate, impact SI decenta in reclame 😉 Propuneri?

 

E posibil sa fiti de alta parere (tocmai pentru ca sunt teme sensibile). Va invit sa o exprimati.

ita

popa

declaratia

rasism

in mar

 

Carmen Orzea, PR Strategist

Categorii: Imagine, comunicare | Comments Off on Comunicarea controversata: pana unde si cu ce pret?

Scrisorile lui Moș Crăciun

 

 

NL`1Acunsă-n somn de mine, în vise mă adun.

 

Parcă eram eu pusă de bunul Moș Crăciun

Să îi sortez bilete, scrisori și rugăminți,

Venite de la oameni, nepoți, bunici, părinți.
Nici gând să le fac față, dar vreau totuși să pot.

Dar câte cereri, Doamne, de unde le mai scot ?!

La jucării, la dulciuri, la brazi este ușor.

Săracii vor avere, bogații mai mult vor.

Bolnavii sănătate, mulți dintre sănătoși

Vor drepturi, alte ordini sunt chiar pretențioși.

Cei mici doresc putere, cei mari mai mari să fie,

O parte însemnată vrea pace, bucurie.

 

În fine, tot ce are Pământul cu-a lui fire

Se cere și se cere, vin cereri în neștire!

NL2Sortez, sortez întruna, nu mă opresc un pic.

Îmi spun în gând: ” ‒ Iisuse, nu-mi mai doresc nimic!”

Nu-mi termin bine gândul, când ușa de perete

Trântită e de vântul adus de două ghete.

Și zboară-afară totul, scrisori și scrisorele,

Îmi mai rămân pe masă doar două bilețele…

Mă uit în jur speriată, n-am ce să mai adun.

Aștept să fiu certată de blândul Moș Crăciun,

Dar înțeleg deodată, cu vântul ce-a venit,

Că cererile toate s-au și îndeplinit.

Își scoate haina Moșul și își dă barba jos.

Cad la pământ cu frică: era Iisus Hristos!

Când mă trezesc, pe masă, pomelnicle mele

Sunt pline de dorințe și cereri bune, rele.

Iar viii sunt cu morții și morții-s printe vii…

Îmi iartă, Bun Iisuse, ce cer! Dă-mi Tu ce știi!

[Autor Maria Gabor, vol.poezii Invierea femeii lui Lot, Ed. “Cu drag”, Chisinau, 2014] 

 

Categorii: Noutati, opinii.. si altele | Comments Off on Scrisorile lui Moș Crăciun

Snobismul in comunicare, oportunismul in atitudine si puterea de a NU fi un “yes man”

snobismIntr-un documentar referitor la evenimentele din decembrie ’89 si modul in care “fostii “ au devenit peste noapte “actuali”, doar varfurile fiind scoase – fie si temporar, din prim-plan, unul dintre invitati spunea ca, in general, oamenii slabi se adapteaza noului regim si-si vad de treaba ca si pana atunci, cu singura diferenta ca “se duc cu saru-mana” pe la alte usi. (Unii. Pentru ca, demn de mentionat, indiferent de timpuri sunt si oameni care raman consecventi principiilor demnitatii, bunului simt atat in viata, cat si in profesie.)

Era un al doilea semnal in aceeasi directie, primul fiind dat de Dan Puric intr-un interviu, prin citatul din Emil Racovita: “specia care se adapteaza continuu are toate sansele sa dispara din istorie”.

 

Contextul: alegerile electorale care au adus un val de entuziasm din energiile inepuizabile si imprevizibile ale concetatenilor nostri.

Dincolo de aceasta “plapuma” trezita la sentimente bune si sperante de viitor mai prietenos, la nivelul “paturii-celor-care-au-ceva-de-spus” – strict comunicatori sau si comunicatori dincolo de specializarea in sine, vorbele si randurile elogioase au inceput sa curga generos. A nu se intelege ca ne plac sau am prefera atitudinile contra.

O pozitionare exacta in ce ne priveste, este aceea a atitudinilor si criticilor obiective care se dovedesc mai CONSTRUCTIVE decat “felicitari” si “pupaturi”- sub diverse forme, dupa fireasca “strangere a mainii”.

 

Puterea de a spune nu, cand toata lumea “face temenele”. 

De a fi adevarat si consecvent cu tine insuti.

Ne-am intalnit adeseori in calitate de consultanti, cu situatia in care persoanele de decizie cu care discutam aveau o anumita perceptie asupra unei situatii (fie ea problema sau un obiectiv anume in comunicare).

Din analiza, experienta si datele pe care le aveam noi, situatia arata diferit fata de cea prezentata.

Cele mai banale exemple ar fi: “ne dorim o comunitate pe FaceBook”, “vrem sa facem si noi concursuri like&share, ca toata lumea face; avem disponibil acest buget”, iar un exemplu de decizie mai serioasa este: “am vrea sa ne ajutati sa desfasuram campania aceasta – o campanie “cu schepsis”, desigur, ca altfel n-am fi adus vorba despre ea, oferim in schimb onorariul X si conditii preferentiale in complexul de agrement pe care il administram”.

Daca in primul caz problema era una strict de specialitate – comunitatea si concursurile respective nu serveau obiectivelor relevante pentru business-ul in cauza, cu argumente, in cel de al 2-lea, era una si de constiinta.

 

Daca lumea face, sa facem si noi; ce, noi suntem mai fraieri?!

Intrebarea care vine de la sine este: intre a accepta un “mic” compromis (oare chiare exista compromisuri “mici”?!) si a refuza o suma tentanta, cam cine are castig de cauza in conditii obisnuite?!

Domeniul in care activam – precum orice alt domeniu, e o “feliuta” din lumea in care activam cu totii. Sau stam pe margine. Si, daca nu o incurajam, nici nu ne facem de lucru, ca “avem noi treburile noastre”.

Daca lumea (mai) multa zice ca e bine, apai e bine.

Daca lumea face, sa facem si noi; ce, noi suntem mai fraieri?!

 

Trecand intr-un alt domeniu, desi fara niciun fel de afiliere politica, am apreciat curajul dlui Radu Zaciu – fost reprezentant al Deutsche Bank Bucuresti peste 10 ani, de a-si exprima public opinia“impotriva valului”, altfel obiectiva si echilibrata: “Sa nu inecam social-democratia”.

Dintr-un alt film”, cel propriu-zis al lui Tudor Giurgiu (ce va fi lansat in primavara), De ce eu? – film inspirat dintr-un caz real, din nefericire tragic, personajul principal (in realitate procurorul Cristian Panait), se incearca a fi intimidat de un superior prin mesajul: “Cand o sa ai copii, o sa-ti iasa gargaunii din cap!”, pentru a solutiona dosarul in directia trasata si, pare-se, nu cea spre care duceau faptele.

 

Nu-mi dau seama ce e mai trist:

  • sa accepti o lume “pe care n-o poti schimba”, sustinand-o tacit de pe margine, desi pari a nu fi impacat cu ea,
  • sa nu faci ceea ce tine de tine pentru ca lumea sa fie “macar putin mai altfel” sau
  • sa te autoamagesti cu gandul ca lumea asta, “a ta”, e in regula sa fie si cea a copiilor.

 

Atitudinea tine foarte mult de mentalitate, iar mentalitatea se schimba greu de tot! Si totusi, chiar momentul acesta este cel mai bun pentru a face prima alegere asa cum simti ca trebuie sa fie facuta. 

Nu cum “dicteaza” conjunctura; nu cum “dicteaza” interesul de moment; nu cum ti se sufla de la tv sau de pe internet (macar televizorul sta cuminte la locul lui, internetul “da peste noi” 😀 in case si in vieti) si gandindu-te sincer la ce ai alege privindu-ti copilul in ochi.

Iar daca nu pe al tau, pe cel al vecinului, al colegului sau prietenului cu care te intalnesti si care – mai plictisit sau neastamparat, mai indemnat sau “ca din reflex”, dar, oricum, cu lumina si inocenta in priviri iti spune “buna ziua!” sau “la revedere!” / “paaaa!” 🙂

Daca lumina si inocenta dispar incet-incet din ochii lor, din ochii nostri, intr-atat, incat uneori nici nu ne mai putem privi direct, e vina noastra. Si ca e vina, e vina, dar e mai mult.. pacat! De ce putem fi. De ce putem face!

[Imagine: album D’ale romanilor…, Al.Lincu]

 

Carmen Orzea, PR Strategist

Categorii: Imagine, comunicare | Comments Off on Snobismul in comunicare, oportunismul in atitudine si puterea de a NU fi un “yes man”

Cand publicul reduce la tacere calculele de marketing si le incurca pe cele politice

 

levitS-a mai consumat un episod civic. Alegerile prezidentiale 2014.

Ce a facut diferenta sau, mai ales, cine?

In mod clar, nucleul mobilizat al asa-numitului “public pasiv” vis-a-vis de tema politicii. Implicarea acestui “nucleu” si actiunea efectiva. O stampila aplicata cu satisfactie, precum guma de mestecat asezata strategic pe scaunul unuia care te calca pe nervi.

 

Strategii de campanie, atitudini de candidati, discursuri politice

Publicitarii isi pot lua notite din recenta campanie politica. Ma rog, cei care au avut urechi pe faza si ochi vigilenti.

Am vazut cum strategia, atitudinea si discursul “lucrate” in detaliu au esuat. Tot la fel vorbaria si incercarea de umilire a adversarului. Deloc surprinzator, publicul a empatizat cu “victima”.

  • strategia Castigatorului-Dinainte-de-Lupta
  • atitudinea aroganta (specific damboviteana ar completa unii, mai ales prin comparatie cu spiritul rezervat “al provinciei”)
  • discursul gandit “cu punct si virgula”, cu gesturi si mimica exersate, cu intreg arsenalul-suport: hartii pregatite, cifre exacte (sau relativ :D), cu Constitutia si Biblia la vedere.

 

Sloganuri politice

Din doua, unul: “Mandru de lucrul bine facut”? Ramane de vazut..

Sau, din doua, una: ori se romanizeaza neamtul, ori ne germanizam noi!

Am vazut cum sloganurile, creionate pe profilul-aspirational al votantului fidel fiecarei parti, “au gadilat” asteptarile acestuia, dar – doar cu ele, procentele ar fi ramas, cuminti, in “zona de confort” a optiunilor de vot (previzibile).

 

Politica si religie? 

Nici specularea valorosului filon spiritual romanesc n-a fost “lingoul de aur”. Religia, religiozitatea, raman autentice atunci cand se manifesta discret, nu ostentativ; cand sunt traite, nu doar “predicate”. Si tin de taina sufletelor, nu de “munitie” in politica (sau.. comert). E o relatie.. impotriva firii. Chiar daca nu lipsita de tentative de “oficializare”. Repetate.

O dovada de veritabila traire crestineasca ar fi fost, in primul rand, respectul pentru optiunea confesionala a adversarului politic. Insa, campania fusese deja inceputa pe picior gresit.. Nu mai lasa loc de intors. Ba chiar s-a plusat; si mai neinspirat!

 

Sondajele de opinie, in off-side

Nici sondajele nu au indicat, fie macar palid, rasturnarea de situatie: pana in ultima clipa anuntau castigatorul anticipat inca dinainte de primul tur. E drept, doua sondaje din ziua alegerilor au relevat posibila surpriza, insa la o diferenta infima. Or diferenta a fost.. coplesitoare. Alegerile au fost castigate/pierdute la scor!

 

Calcule politice cu minus

Nici calculele politice la nivel de decizii-de-ultima-suta-de-metri n-au confirmat. Atat de puternica e libertatea pe care o avem ca alegatori. Si nu numai cand manvram stampile. Ce facem, in cea mai mare parte, cu ea?

 

In vorbe sa ne luptam!

Am mai vazut si ca, nu dezbaterile unu-la-unu au facut diferenta. Prima dintre ele fiind dominata autoritar de candidatul care a pierdut alegerile, printr-o siguranta de sine care [aproape] a agresat adversarul politic; cealalta, mai echilibrata.

 

Teme serioase de campanie? Nu, vai, o campanie precum partidele (si aliantele dintre ele)!

Modul in care s-a desfasurat campania electorala, cam cu tot ce inseamna “curat murdar!”, de ambele parti, n-a surprins pe nimeni. N-au existat confruntari pe temele importante, punctate foarte la obiect de jurnalistul Ovidiu Nahoi: Presedintele reprezinta Romania la Consiliul European (asa ne-a spus Curtea Constitutionala). Nimic, insa, pe aceasta tema, intr-un moment crucial pentru constructia europeana. Cateva banalitati pe teme externe – aceeasi frazeologie cu parteneriatele strategice, dar nico vorba despre cum trebuie sa contribuim noi la aceste parteneriate. In definitiv, intr-un parteneriat fiecare ofera ceva, nu doar primeste. Amenintarea rusa aproape ca nu a existat in nicio discutie, nici delicata chestiune a unei noi runde de sanctiuni contra Kremlinului. Nici problema numita Victor Orban. Nici pregatirea presedintiei UE din 2019, nici spargerea cercului vicios Schengen-MCV, nici romii, nici imaginea Romaniei in Europa si in lume, nici multe altele. Asa ca, poate inainte de a ridica piatra spre politicieni, poate ar mai trebui sa privim si prin ograda noastra, a jurnalismului ce se vrea de calitate.

Acest gen de schimburi de idei n-ar fi inclinat balanta, pentru ca n-ar fi starnit patimi – or tocmai patimile au animat si mobilizat multimea; dar ne-ar fi facut, poate, ceva mai constienti de atributiile unui presedinte si de abilitatile ce-i sunt necesare.

 

Tinerii cei mai tineri (la propriu sau figurat) si romanii nostri din tarile altora

Sau despre energia si impactul multimii-in-stare-latenta odata existent declicul.

Orice s-ar spune despre influenta tuturor acestor lucruri, care, desigur, exista (influenta! :), nu au fost decisive (lucrurile!).

Decisiva a fost mobilizarea “indecisilor”, in cea mai mare parte a lor tinerii.. cei mai tineri si a romanilor din strainatate care, umiliti de propriii reprezentanti, si-au revarsat of-ul pe retele de socializare si prin orice canal de comunicare dispus sa-i asculte.

Posibila intriga a zilei: cei mai obisnuiti cu rutina si mai “rodati” de experiente, or fi mai putin tineri (la propriu sau figurat) sau mai intelepti?

 

Toata aceasta energie remarcabila isi va fi atins scopul daca, peste 5 ani sau chiar mai putin, acesti oameni vor reveni in tara, cel putin la fel de pusi pe treaba buna cum sunt acum in tarile-gazda pentru ca n-au de ales. Tari in care nu le este lejer sa traiasca, dar pe care le considera o optiune de preferat propriei lor tari.

Si, daca, tot in 5 ani sau chiar mai putin, tinerii nu-si vor cauta cai de a fugi de si din tara lor, de a nu se mai jena de ea, cand viata ii va aduce – vrand-nevrand, in ipostaza de a-si asuma responsabiliatea propriilor vieti. Si… domiciliul stabil.

Lucruri valabile si daca alegerile ar fi fost castigate de celalalt candidat (prin neparticiparea lor :-P)

 

Presiune cat o tara intreaga

Unii i-ar spune: presiunea mamaligii in clocot..

Toata aceasta energie uriasa este, in egala masura, presiunea de pe umerii noului presedinte, numit metaforic intr-an alt articol “gladiator cu armura masiva si un buzdugan ce se ridica prea greu”. Contrazicand perceptia privind “pasivitatea, nationalismul si previzibilitatea mamaligii”, romanii i-au ridicat buzduganul… neamtului, inca tulburat de succesul nesperat. Acesta va trebui sa-l manuiasca atent si cu mare indemanare. Dintr-un motiv similar, chiar daca dintr-o alta perspectiva, unui alt moment la fel de plin de entuziasm si semnificatii: daramarea Zidului Berlinului. In stilu-i inconfundabil, Dan Puric spunea intr-un interviu recent ca pentru noi n-a fost prea vesel, pentru ca……. “a fost daramat peste noi”.

Reactia instinctiva va fi de “a reteza capete”.

Dupa euforia noptii alegerilor, reveniti la ale noastre de zi cu zi, noi avem destula vreme sa vedem daca ne va fi mai bine. Cu siguranta le va fi celor din tabara castigatoare (cu exceptia unui chip, aceiasi!), resuscitati de electori nu de dragul lor, pentru ca i-au vazut ce pot. Daca nu s-ar diferentia “pe culori”, ar fi usor de confundat cu tabara adversa, caci, vorba aceea: “toti o apa si-un pamanat”. Nu, nu de dragul sau de dorul lor au iesit la vot “nehotaratii”! Care ne-au facut sa retraim in piata un “replay” al entuziasmului ce a urmat…….. cam fiecarei runde de alegeri prezidentiale.

 

Euforia multimii, din fapte (bine facute!) se poate tine

Fara noi, fara fiecare dintre noi in locul si rolul sau, Romania nu se poate schimba peste noapte. Nu poate “merge ceas”, chiar daca are “la butoane” un exponent al preciziei, al acuratetei. Desi investit cu o “putere magica”, castigatorul alegerilor va trebui sa sufle rapid praful de pe “ceasul bunicului”, care “deja ticaie a numaratoare inversa”. Iar euforia multimii nu [se] tine cu amageli.

Plictisiti de calculatoare, laptouri, tablete, tinerii isi iau din cand in cand o pauza. A inceput sa le placa sa fie impreuna, sa se intalneasca (si in Piata Universitatii :), sa interactioneze; sa-si atraga si prietenii aproape, printr-un simplu apel de pe mobil. Prin spiritul proaspat, cu siguranta ca le place sa strige: “Sus!” 😉 Si “Uraaa!”

Dar, tot cu siguranta, nimeni nu doreste ca ei sa-si.. doreasca, sa strige si sa se mobilizeze pentru: “Jos!”

 

Daca nici de aceasta data multimea care a decis castigatorul nu va fi multumita, istoricul Adrian Cioroianu spunea ca singura sansa pentru Romania ramane monarhia. Pana la optiunea “sangelui albastru”, cu nobletea si echilibrul lui, sangele fierbinte al romanilor republicani e vital sa simta schimbarea, dupa cum e important ca fiecare dintre noi sa ne simtim in locurile si in rolurile in care suntem “presedinti-in-exercitiu”. Cu responsabilitati mai mici sau mai mari.

 

Pilde, pilde…

Ziua alegerilor a coincis cu o zi dedicata in calendarul ortodox “pildei samarineanului milostiv”. O persoana din “teapa” considerata cumva cea mai de jos de catre evrei, totusi, singurul dispus sa-si ajute semenul, chiar daca de alt neam, “cazut intre talhari”, ignorat si ocolit de ceilalti care l-au vazut in suferinta lui (un preot si un levit). S-au facut speculatii cu referire la cuvantul Patriarhului Romaniei. Dincolo de orice mesaje subliminale sau tocmai CU ele, spiritul atat de viu si liber al romanilor poate extrage numeroase semnificatii.

 

Un lucru este, insa, sigur, de noi insine, nici macar Dumnezeu nu ne poate salva!

 

PS:  pana cand politicienii se obisnuiesc, unii cu victoria, ceilalti cu infrangerea neasteptata, si-si (re)fac jocurile, publicitarii si marketerii lucreaza si ei intens. Atentie, romani (si nu numai), la tendinta ce ia amploare: NU lasa publicul (consumatorii) SA GANDEASCA! 

Campania electorala s-a incheiat; cele comerciale si viata in sine, continua! Vom vedea cum. Ramanem aproape! 😉

 

[Imagine: album D’ale romanilor, Al.Lincu]

Carmen Orzea, PR Strategist 

 

Categorii: Noutati, opinii.. si altele | Comments Off on Cand publicul reduce la tacere calculele de marketing si le incurca pe cele politice

“Caractere mici” la “oameni mari”. Cuvantul care tradeaza..

 

tanda si mandaSe spune ca in razboi si in dragoste orice e permis. Si in politica, as adauga. De fapt, e implicit. Privita din afara, politica pare:

dragoste cu sila” – sau, fie, un fel de reality show intre “Friends with Benefits” si “No strings attached” – complicaaat!

si

un razboi continuu. Nu doar cu cei din afara… 😉

 

Totusi, chiar orice?!

 

In valtoarea evenimentelor – cum ar fi in plina campanie electorala, in focul luptei, din incrancenare sau pur si simplu din neatentie, pentru o izbanda de moment, poti pierde razboiul. De imagine cel putin. Ceea ce poate parea lovitua de gratie, se intoarce atunci ca un bumerang si cu efect amplificat. Naucitor. Nu ca daca nu s-ar fi intors, ar fi fost, cat de cat, justificabila. Despre ce e vorba mai exact.

 

In campania prezidentiala 2014, o doamna “rosie ca.. trandafirul” in pozitionarea politica, arunca spre un domn “galben-albastru” in insemnele de partid, cu un complet nejustificat argument care sa-l clatine, sa-l dezechilibreze, daca e posibil chiar sa-l nimiceasca. Din punct de vedere uman si in competitia in derulare. “Nu are copii, nu e bun de presedinte.”

 

Pentru cei apolitici, doamna cu pricina, in prezent si purtator de cuvant al candidatului propriului partid – una dintre respectabilele doamne din viata publica si cu un parcurs profesional mai mult decat onorant, atacata si ea “la familie”, fara mila, cu vreo cateva luni in urma (tot asa, “la nivel inalt”, de catre presedintele in exercitiu), era considerata o Doamna.

Declaratia infocata nu doar ca o detroneaza din majuscula, dar se intoarce sub forma de mai multe sageti (galben-albastre, se intelege) – din partea unui “domn”, in ceea ce a fost sintetizat prin: nu e suficient sa ai copii, trebuie sa te si ocupi de ei. Formal, printr-un comunicat de presa, replica a fost:

 

Pentru ca un candidat sa fie un bun presedinte, cati copii trebuie sa aiba, cate neveste, sau dupa caz, cati barbati? Pentru ca un candidat sa fie incadrat in categoria de ‘bun familist’, deci sa fie un bun președinte, este suficient sa iti parasesti nevasta cu care ai un copil si imediat sa te casatoresti din interes cu fata unui sef ierarhic (referire la Ponta – nr.), sau mai trebuie indeplinite si alte cerinte sau misiuni? Desi nu are nicio legatura cu afirmatiile facute in exercitiul functiei, dar stiind ca are o familie completa si se considera o buna familista, deci sunt indeplinite conditiile pentru o viitoare candidatura la Presedintia Romaniei, o rog pe doamna Gabriela Vranceanu Firea Pandele sa-mi spuna cat a investit in educatia si instruirea fiului ei Tudor Stefan Firea, care la sesiunea din vara a examenului de Bacalaureat a obtinut nota 1,2 la Limba Romana, 3,6 la Sociologie si 5,15 la Istorie?”

Nu uita sa adauge ca, unul din fostii presedinti ai tarii din partea partidului pentru care “doamna” comunica oficial, a fost exact in situatia invocata.

Probabil ca partidul si candidatul nu vor pierde razboiul, pentru ca jocurile politice sunt mai presus de oamenii de rand. Cand insa “oamenii mari” isi dezvaluie “adevaratul chip”, chipul de dincolo de imagine, de bunavoie (eventual prin imprudenta) sau prin.. rechizitorii, vine de la sine “vorba de context” – si la propriu, si la figurat, a poetului: “te cuprinde o tristete iremediabila”.

 

In comunicare, in comunicarea publica mai ales, nu poti ignora contextul.

Sigur, e lejer sa constati si sa comentezi de pe margine ceea ce se petrece in ring (sau… pe arena), dar cand lupta se duce atat de jos, cine s-ar amesteca printre combatanti, in lipsa unui interes consistent?!

 

Se spune ca in dragoste si in razboi orice e permis. Si in politica…

Or, exact dragostea si razboiul dezvaluie caracterele. Fara ele nu se [prea] poate intr-o viata de om. Fara politica, da. Pentru unii.. Restul, cam toti.. precum in imaginea de mai sus. 

 

 

Carmen Orzea, PR Strategist

Categorii: Imagine, comunicare | Comments Off on “Caractere mici” la “oameni mari”. Cuvantul care tradeaza..

Duel in comunicare la nivel inalt sau “galceava intelectualilor” prin cuvinte

duel comProtagonisti:  Florina Cercel, Adela Marculescu, Marin Moraru, Costel Constantin, Dida Dragan, Angela Similea, Adrian Daminescu, Florin Apostol

vs. Andrei Plesu

Marul discordiei: implicarea actorului Radu Beligan intr-o campanie politica.

Andrei Plesu a scos public sabia de cuvinte, intr-o scrisoare deschisa si foarte.. “contondenta”, din care reiau doar o parte:

 

Stimate maestre, 

Evident aveti dreptul sa sustineti si sa alegeti pe cine vreti. Daca se poate, cu argumente mai rezonabile. (Da, ne plac “tinerii energici”. Dar nu votam categorii, ci oameni). Pe de alta parte, dvs. nu va exercitati, pur si simplu, dreptul la opinie, ci va investiti imaginea intr-o jalnica operatiune de propaganda, intr-un exercitiu manipulatoriu de un gust indoielnic. De ce o faceti (cu obisnuita dvs. “finete” culturala, gata sa recurga la locutiuni latine)? Nu mai pot raspunde acestei intrebari cu “pogoramintele” pe care incercam sa le invoc pe vremuri. Pot doar sa fiu trist, infinit de trist, ca intelegeti sa iesiti din scena cu o replica atit de triviala, atit de marunt devotata conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil.

 

Grupul celor 8 artisti semnatari a dat o replica doar aparent inofensiva de sub “manusa de catifea” – metaforic  aruncata la final lui Andrei Plesu prin invitatia de a-si cere scuze, pentru ca nu ezita “sa puncteze”:

Va respectam parti-pris-ul politic evident al ultimilor 10 ani, va acceptam opiniile expuse in calitate de intelectual, adica de personalitate care se implica in treburile publice. Dar, atunci cand cineva nu este de acord cu o opinie, nu trebuie sa arunce cu pietre, sa denigreze si sa terfeleasca imaginea si munca depusa de o viata intreaga. Cariera de exceptie a maestrului Beligan nu merita in nici un caz astfel de atacuri, pe care le asteptam parca mai mult din partea unor partizani politici obtuzi si nu din partea unui autor respectat ca dumneavostra. 

 

Se vorbeste adeseori despre atitudinea si comportamentul oamenilor in general, dar ale intelectualilor in special, in anii comunismului. Despre strategiile de viata (unii le-au spus chiar “de supravietuire”) adoptate, despre compromisurile pe care le-au acceptat (sau nu!), despre “solutiile de viata” pentru care au optat, sub diverse motive sau pretexte.

Chiar daca vremurile sunt diferite, cel putin sub aspectul libertatii de exprimare.. CONTRA :), observam atitudini si comportamente ale oamenilor in general, dar si ale intelectualilor zilelor noastre, discutabile – si la propriu, si la figurat ;). Din diverse perspective.

Lumea cam intodeauna aceeasi, oamenii, dintotdeauna, cam la fel. Pana la urma, atat atitudinea cat si comportamentul tin de “interior” si nu de “vremuri”.

Concluziile va invitam sa le formulati singuri, eventual dupa ce parcurgeti integral:

Scrisoarea deschisa a domnului Andrei Plesu aici

iar

Raspunsul la scrisoarea lui Andrei Plesu catre Radu Beligan aici 

 

[Imagine: album “D’ale romanilor..”, Al.Lincu]

Carmen Orzea, PR Strategist

Categorii: Imagine, comunicare | Comments Off on Duel in comunicare la nivel inalt sau “galceava intelectualilor” prin cuvinte

Aproape sigur nu le stii: DREPTURILE tale ca pacient

  • pacient activdreptul la informatie medicala
  • dreptul la confidentialitate si viata privata
  • dreptul sa alegi cele mai sigure metode privind sanatatea reproducerii
  • dreptul la tratament si ingrijiri medicale corespunzatoare
  • dreptul sa ceri o alta opinie medicala
  • dreptul la consultatii preventive
  • dreptul si la servicii medicale acordate de un medic acreditat din afara spitalului
  • dreptul la despagubiri in cazurile de malpraxis
  • dreptul de a-ti exprima consimtamantul

Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din România, cu sprijinul ECC Romania — Centrul European al Consumatorilor si al Dr. Florin Ioan Balanica, Consultant Personal de Sanatate, a lansat campania Fii un Pacient ACTIV!, campanie de informare despre drepturile si obligatiile pacientilor.

Potrivit raportului ‘Puterea pacientilor europeni’ publicat la Bruxelles,pacientii romani sunt printre cei mai putin informati pacienti din Europa, situandu-se pe locul 30 din cele 50 de tari europene.

Motivele tin de lipsa de resurse financiare, de informare si implicare a pacientilor in luarea deciziilor privind propria sanatate. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Romania se afla pe primul loc in Europa ca rata a mortalitatii din cauza cancerului de col uterin si tot pe primul loc la incidenta cazurilor de tuberculoza.

Alte “recorduri nedorite”: primul lor in Europa in ceea ce priveste numarul deceselor prin cancer si primul loc in Uniunea Europeana la capitolul mortalitate infantila in randul copiilor sub 5 ani, potrivit rapoartelor realizate de catre Unicef, Organizatia Mondiala a Sanatatii, Banca Mondiala si Natiunile Unite. O alta statistica ingrijoratoare se refera la numarul romanilor obezi, acesta fiind dublu fata de 2007.

In aceste conditii, Fii un Pacient ACTIV! isi propune sa informeze si sa promoveze drepturile pacientilor atat catre beneficiarii de servicii medicale, cat si catre personalul din sistemul medical. Astfel, campania va cuprinde informari de presa, informari directe, online marketing si workshop-uri dedicate pacientilor si specialistilor din sistemul medical. Informarile directe vor fi indreptate catre pacienti, cu sprijinul asociatiilor de pacienti si asociatiilor de medici de familie, precum si catre personalul din sistemul medical, cu sprijinul asociatiilor profesionale, dar si al spitalelor si clinicilor.

Categorii: Industria farma si de sanatate, Stiri | Comments Off on Aproape sigur nu le stii: DREPTURILE tale ca pacient

Disectie pe comunicare cu politicieni, “jurnalisti”, jurnalisti si publicuri

com_pol2Un titlu dur, taios, precum majoritatea celor care au vizat episodul ce a “acaparat” atentia.. de 3 zile incoace (din 14 iulie).

Cu o inregistrare facuta publica, comentarii la replici, replici la comentarii, comentarii la comentarii, replici la replici.. In fine, o intreaga revarsare de of-uri si “etichete” aplicate celor direct implicati. O serie de titluri de presa din cele mai variate si.. “mesterite”. Unele intepatoare, altele veninoase, unele creativ-jucause, altele “dezlantuite”. Si extrem de putine echilibrate. La obiect.

In jurul lor s-au strans obisnuitele “like-uri”, “share-uri”, comentarii din off, chiar daca on(line).

Ca spectator al unei desfasurari de umori pe care nu o poti evita, remarci o evidenta agresivitate. Un fond patimas, (de) pe care se si “astern” gandurile sau ideile, partis-pris-urile. Foarte multa patima si tot pe atat de putine argumente. Aproape nesemnificative.

Parafrazand o inspirata invitatie publica – titlu de emisiune si concept-umbrela pentru binecunoscuta serie de dezbateri, parca ne e dor de o “intoarcere la argument”.   Sau, oricum, ne-ar fi de folos.

Pentru ca lucrurile sunt simple si clare, dincolo de “condimentele” aplicate de condeie sau voci publice.

 

Politicienii se impart, extrem de simplu, in doua categorii:

  • cei care detin puterea si
  • cei care o vor

Discursul le este pe acelasi tipar si usor de anticipat. Interesele (si discursive) trec de la cele individuale prin “culoare politica” spre a se vedea implinite. “Trecere” deloc usoara, iar obiectivul personal nu se stie daca va fi atins. Totusi, la cata inghesuiala e pe la usile partidelor, deduci, in mod clar, ca incercarea merita! Cu toate costurile ei.

 

”Jurnalistii” sunt aceia care “se coloreaza” si, fie sunt consecventi unei culori, fie sunt cameleonici. Unul din talentele-marca-de-tara fiind “a te descurca” indiferent de vremuri sau tocmai.. dependent de ele, se confirma si in acest caz.

 

Jurnalistii sunt aceia, putini, care isi permit luxul sa fie nepartinitori. De recunoscut prin preocuparea pentru situatii, evenimente, nu atat pentru personaje. In general, sunt de gasit in media de specialitate sau cea “relaxata”, media care ne mai relaxeaza si pe noi prin “dibacia cuvantului” sau a altor mijloace artistice.

 

com_pol1Publicurile

  • publicul politic (pe culori si el)
  • publicul apolitic
  • publicul absent (si de la dezbateri, si de la vot, uneori.. si din propria viata)

Pentru publicul apolitic, dar interesat de ce se petrece in spatiul public – constient fiind ca il afecteaza, tocmai argumentele conteaza.

Spre deosebire de cel “politic”, pentru care misto-urile, bascalia, coloratura de limbaj, agresivitatea verbala etc. sunt “deliciul zilei”. Si cei care i-l satisfac, si el insusi, sunt stapaniti de.. patima. Savureaza comentariile colaterale; pentru el “luptele” n-au nicio miza pentru ca are “castigatorii lui”. Pe care ii stampileaza in mod consecvent.

Publicul apolitic e cel mai impovarat de ce ce petrece in spatiul public si traieste, cred, descumpanirea ca nu [prea] gaseste alternative. Nici chiar “raul mai mic”. Spatiul public ocupat de politicieni – de orice culoare ar fi, cu mai multa sau mai putina vechime “altii, dar la fel”, e un spectacol pe care nu-l agreeaza, dar la care trebuie sa asiste, pentru care trebuie sa plateasca.

 

Gandul-intrebare, reflex, la titlul (si continutul) care mi-a placut cel mai mult din “revista presei pe tema intalnirii de la Cotroceni”: De vina suntem noi, ca-i lasam sa ne conduca, stam pe margine, radem si comentam!, Dana Ciriperu (Ziarul Financiar), este: daca ar face pasul “pe scena”, oare ar reusi sa schimbe ceva? Ar reusi sa se activeze civic, cu bune intentii, fara sa devina un alt “personaj”, asemanator celor.. consacrate?

 

Carmen Orzea, PR Strategist

[Imagini: album D’ ale romanilor, Al. Lincu]

Categorii: Imagine, comunicare | Comments Off on Disectie pe comunicare cu politicieni, “jurnalisti”, jurnalisti si publicuri